Mel Gibson ar putea să regizeze noul film „Iron Man” – TRAILER

Mel Gibson ar putea să regizeze noul film Iron Man - TRAILER
Publicat: 12/11/2014, 18:06

Robert Downey Jr., starul primelor trei filme din franciza „Iron Man”, declarase anterior că va accepta să joace din nou acest rol în al patrulea lungmetraj din serie, dacă acea peliculă va fi regizată de bunul său prieten Mel Gibson. Starul australian, în vârstă de 58 de ani, a declarat într-un interviu recent că a analizat serios acea ofertă și ar putea să o accepte.

„Sunt destul de bun când vine vorba de regia de film. Cred că am câteva statuete care dovedesc asta. Cred că pot să o fac”, a spus Mel Gibson, referindu-se la cele cinci premii Oscar pe care le-a câștigat cu filmul său „Inimă neînfricată/ Braveheart” în 1996, inclusiv la categoria „cel mai bun film” și „cel mai bun regizor”.

Într-un interviu acordat weekendul trecut pentru emisiunea „Extra” prezentată de Mario Lopez, Mel Gibson a vorbit despre cariera sa de regizor, pe care o consideră în acest moment mai importantă decât aceea de actor.

„Cred că sunt mai bun ca regizor decât ca actor”, a spus starul australian, vorbind despre șansele sale de a se implica în realizarea celui de-al patrulea film din seria „Iron Man”.

Cariera de actor a lui Mel Gibson a intrat într-un con de umbră începând din 2006, odată cu mediatizarea intensă a problemelor sale cu alcoolul și a scandalurilor din viața lui privată. Din acest motiv, el intenționează să se „repoziționeze” în industria de la Hollywood și să se concentreze aproape exclusiv asupra carierei de regizor.

Cel mai recent rol principal major al său a fost acela din pelicula „Get the Gringo” din 2012, însă acel lungmetraj nu a avut parte de o distribuție la nivel național în Statele Unite, fiind lansat doar pe DVD și pe platformele V0D (Video on Demand). „The Beaver”, filmul său din 2011, a reprezentat la rândul său o mare dezamăgire prin prisma încasărilor.

Încercând să contribuie la reabilitarea imaginii lui Mel Gibson, căzut în dizgrație la Hollywood, actorul Robert Downey Jr. a lansat un apel către marile studiouri și producătorii de film din Statele Unite, în 2011, la cea de-a 25-a ediție a galei American Cinematheque Awards, unde starul australian a primit un trofeu pentru întreaga carieră.

Robert Downey Jr., a cărui luptă cu dependența de droguri a fost la rândul ei puternic mediatizată, a declarat la acel eveniment: „Vă cer cu umilință să fiți alături de mine, cu excepția cazului în care sunteți complet lipsiți de păcate, dar în acest caz cred că v-ați ales greșit industria în care lucrați, și să îl iertați pe bunul meu prieten (Mel Gibson, n.r.) pentru erorile sale și să îi oferiți și lui o a doua șansă, așa cum ați procedat și în cazul meu, pentru a-i permite să continue să contribuie la această artă comună a noastră, fără să fie făcut de rușine”.

Actorul american s-a confruntat mulți ani cu dependența de droguri și alcool și era văzut de producătorii de la Hollywood drept o vedetă care va îndepărta publicul de sălile de cinema. În ultimii ani, însă, a fost cel mai bine plătit actor la nivel mondial, potrivit listei întocmite anual de revista Forbes, cu câștiguri estimate la 75 de milioane de dolari anual. Succesul financiar vine din proiectele „Iron Man” și „The Avengers”, care au avut încasări totale de 3,9 miliarde de dolari, la nivel mondial.

„Iron Man 3” este în prezent situat pe locul al șaselea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile, iar „The Avengers” ocupă poziția a treia în același clasament.

În anii 1990, Mel Gibson a fost unul dintre cei mai populari și mai bine plătiți actori din lume. El a câștigat două premii Oscar, la categoriile „cel mai bun regizor” și „cel mai bun film”, în 1995, cu pelicula „Inimă neînfricată/ Braveheart”. Celebrul regizor al filmelor „Patimile lui Hristos” și „Apocalypto” a revenit în ianuarie 2011 pe marile ecrane, după o pauză de opt ani, cu rolul din thrillerul „Scăpat de sub control/ Edge of Darkness”. Cel mai recent film al său în calitate de actor este „Eroi de sacrificiu 3”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină